Halitoza la caini

Halitoza este termenul medical folosit pentru a descrie respiratia urat mirositoare. Aceasta problema este de cele mai multe ori urmarea unei afectiuni periodontale (infectii ale gingiilor si a osului care ajuta la fixarea dintelui, cauzate de acumularea placii dentare).

 Rasele mici sau cele brahicefalice (caracterizate de nasul scurt si fata plata, precum Pechinez, Pug sau Boston Terrier) sunt cele mai predispuse la boli ale gavitatii bucale, in special pentru ca dintii acestor caini sunt mai apropiati unii de ceilalti. 


Simptome 


In cele mai multe cazuri, nu exista alte simptome decat respiratia urat mirositoare. Daca mirosul neplacut este declansat de o boala a gurii, s-ar putea sa observati ca patrupedul isi pune labutza pe bot, isi pierde apetitul sau dintii incep sa-i cada. De asemenea, salivarea excesiva, mai ales daca apar si cantitati mici de sange, poate fi un simptom al bolilor cavitatii bucale.


Cauze

Halitoza poate fi provocata de boli precum diabetul zaharat, inflamarea cailor respiratorii sau marirea esofagului. Alte posibile cauze ale respiratiei urat mirositoare pot fi traumele (de exemplu electrocutarea). Infectiile virale, bacteriene sau fungice pot provoca emiterea de mirosuri neplacute in corp. De asemenea, dietele incorecte pot juca un rol in declansarea halitozei. Daca patrupedul dumneavoastra a mancat hrana stricata sau are obiceiul de a-si consuma propriile excremente (comportament numit coprofagie ), atunci sunt sanse mari ca halitoza sa se instaleze. Alte cauze ale respiratiei urat mirositoare pot fi faringita, amigdalita, cancerul bucal sau prezenta unor obiecte straine in gura. Totusi, bolile periodontale sunt cauza celor mai multe cazuri de halitoza. 


Cum puteti ajuta?


Va trebui sa va urmariti cainele indeaproape pentru a sesiza orice simptom al halitozei. Este foarte important ca patrupedul dumneavoastra sa primeasca ingrijire profesionista periodica a danturii, completata cu spalarea zilnica de catre dumneavoastra a dintilor animalului. Igiena dentara poate ajuta la prevenirea acumularii de bacterii, care duce indirect la halitoza. De asemenea, va trebui sa aveti grija ca animalul de companie sa nu manance hrana urat mirositoare sau din gunoi.